Tentaţii copilăreşti
Daniel Vighi s-a născut în Lipova (judeţul Arad) pe 9 octombrie 1956. Este prozator, eseist, publicist şi conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice. Are un fler aparte şi e înzestrat cu un dar deosebit, acela de a povesti. Dezvăluirile sale şochează tocmai prin sinceritate şi “lipsă de perdea”. Să vedem ce are de spus non-conformistul nostru.
Călătoriile lumilor reale şi ale celor fantastice
Reporter: Am aflat că tatăl dumneavoastră a fost la un moment dat marinar în Flotila de pescuit oceanic. Povestiţi-mi, va rog, cum s-a intâmplat?
Daniel Vighi: El a plecat din Lipova la Bucureşti când eu aveam vreo şase ani. L-am revăzut abia la şaisprezece ani, când am fugit de acasă doar pentru a-l vedea. De obicei pescuiau prin Antarctica. Locaţia era aleasă în funcţie de sezon şi de tipul de peşte. A ajuns şi prin Africa sau Polinezia, locuri foarte îndepărtate. Era un personaj ciudat, o apariţie rară.
Rep.: Credeţi că aţi moştenit de la el spiritul acesta de călător, de explorator?
D.V.: Mi-ar fi plăcut să văd ceea ce a văzut el, dar eu prefer călătoria imaginară, aceea prin poezie şi proză. Or, consider că am moştenit totuşi pasiunea pentru călătorie de la el.
Rep.: A fost dureros să ştiţi că tatăl dumneavoastră se află la mii de kilometri distanţă?
D.V.: A fost complicat, n-aş zice dureros, pentru că am avut un al doilea tată. Acesta era mai cazon şi mai lipsit de imaginaţie, dar până la urmă ne-am înţeles cumva.
Blasfemiile din timpul adolescenţei şi maturizarea
Rep.: Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră Mănăstirea "Sf. Maria Radna" din Lipova?
D.V.: Acolo am copilărit. Îmi amintesc de locul acesta ca fiind locul în care am descoperit primele tentaţii ale bucuriilor ilegale. Prin clasa a cincea furam bănuţi de acolo cu gumele de mestecat prinse pe nişte beţe lungi. Ţin minte că am reuşit odată să fur o bancnotă de douzeci şi cinci de lei. Hoţia este o tentaţie. Noi avem un anumit tip de clişeu când vine vorba de copilărie. Că trebuie să fie naivă, cu îngeraşi şi aripioare... e foarte rea, extrem de dură, foarte perversă, erotică şi sexuală. Îmi amintesc cum ne uitam odată la fotografii porno în alb-negru.
Rep.: Dar asta nu are nicio legatură cu mănăstirea... nu?
D.V.: Totul se petrecea pe acolo, nu e nicio jenă. Amestecam sexul cu psalmiile - toate laolaltă. Eram tentaţi de hoţie, de corigenţă... sigur că premiantul e mai plicticos decât cel din spatele băncilor; eu n-am fost supus prea multor exigenţe pedagogice din partea părinţilor. Deasemenea, prin clasa a noua am participat la un viol. Dar n-am reuşit. Efortul de a dezbrăca fata era atât de mare, încât am renunţat. Prin clasa a zecea am nimerit un soi de iubire acaparatoare a unei unguroaice, colega mea din ultima bancă. De atunci nu mai existau tentative de viol. Oricum, din gaşca aceea de golani, mulţi s-au prăpădit din cauza alcoolului.
Rep.: Care au fost motivele pentru care va-ţi mutat în Timişoara?
D.V.: Motivul principal a fost facultatea, dar mi-am dorit oricum să rămân în Timişoara pentru că este un oraş mai mare şi aici aveam deja prieteni. M-am apucat de literatură şi eram legat de o altă lume decât cea a golanilor mei de odinioară. Comunicarea cu aceştia din urmă devenise tot mai dificilă. Aici m-am cuminţit oarecum. Nu vreau să neg Lipova, aveam acolo un liceu Agricol. Era mai prost, dar avea fete mişto şi libertine cu care puteai ajunge mai repede unde îţi doreai.
Rep.: Apropo de fete, sunt mai frumoase arădencele decât timişencele? Dintre Lipova şi Buziaş, ce apă minerală preferaţi?
D.V.: Fetele de Arad sunt frumoase, mie îmi plăceau în mod special. În liceu, mergeam cam în fiecare a doua sau a treia săptămână cu prietenii în căutarea lor. Cât despre apa minerală... ce pot să spun? ÎNTOTDEAUNA LIPOVA!
Interviu realizat de
Ioan-Claudiu Pavlov
Să ai parte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu