Între fiară dulce şi fiară rea
Marcel Tolcea s-a născut pe 28 mai 1956 în orașul Sânnicolau Mare, judeţul Timiş. E profesor la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Vest, ziarist, scriitor şi actual director al Muzeului de Artă din Timişoara, loc în care m-a primit pentru a-i adresa câteva întrebări. Interviul este structurat în aşa fel încât să arate latura intervievatului de care acesta nu este cel mai mândru. Sigur că e greu să-ţi mărturiseşti greşelile unor necunoscuţi, însă Marcel Tolcea face acest lucru fără jenă şi cu o eleganţă desăvârşită.
Reporter: Ştiu că nu mai fumaţi de peste două decenii. La ce vârstă aţi tras primul fum şi de ce/cum aţi scăpat de acest viciu?
Marcel Tolcea: Nu mai ţin minte când am fumat prima oară, cred că era prin liceu. Fiind foarte pirpiriu şi bolnăvicios, nu prea mă dedam viciilor adolescenţei. Când am tras primul fum în piept, mi-a fost rău vreo două ore. Nici bere nu-mi amintesc să fi băut prea multă în perioada facultăţii. Odată, când am băut o bere, am dormit toată după-amiaza. Or, nu sunt un model pentru generaţia de azi. Copii din ziua de azi se apucă de băut, fumat şi alte
chestii încă de mici. Am fumat în facultate de prin anul trei. Apoi, ca profesor la Gătaia
, fumam
Snagov, o vreme fumam şi
Carpaţi... cu sipcă.
Rep.: Aţi fumat multe ţigări pe zi? Pe atunci le “savuraţi” singur sau doar în anturaj?
M.T.: Cam un pachet pe zi fumam, şi nu doar în anturaj, fumam şi singur, eram un fumător convins.
Rep.: Cum comentaţi porecla ”fiară dulce” şi de la cine aţi primit-o?
M.T.: Am primit-o de la Viorel Marineasa. Era un joc de cuvinte “Tolcea, Tolcea, fiară dulce... fiară rea”. Defapt, “fiara dulce” este el. E un om atât de dulce şi de domol, că
îţi vine să-l pui pe rană. Eu sunt
“fiară rea”, sunt mai nervos, mai tăios, nu mi-ar plăcea să am duşmani [râde].
Rep.: Care e cea mai mare prostie pe care aţi facut-o ca jurnalist începător? Dar în viaţa privată?
M.T.: Am făcut multe prostii ca jurnalist începător... şi nu numai. Am confundat numele, l-am botezat pe unul
Ion şi el era
Narcis, sau un nume din ăsta atent ales. Am confundat cifrele la un interviu cu directorul de la
AAM. La un meci de fodbal trebuia să iau interviu unui antrenor de echipă şi am observat târziu că defapt vorbesc cu antrenorul secund. Oricum, consecinţele n-au fost prea grave. Cât despre prostiile din viaţa privată, îmi aduc aminte că, adolescenţi fiind, mergeam cu prietenii la mare şi schimbam valută. Vroiam să căştigăm şi noi vreo două mii de lei. Cred că miliţienilor li s-a făcut milă de noi şi de tinereţea noastră. Ne-au lăsat în pace, dar la fel de bine puteau să ne ducă la post.
Rep.: Cristian Tudor Popescu este născut în acelaşi an ca şi dumneavoastră. Ca să scape de stresul adunat în urma activităţii jurnalistice, joacă tenis. Dumneavoastră aveţi (şi) alte motive să jucaţi sau e tot doar un mod de relaxare?
M.T.: Sigur că şi eu sunt o persoană foarte stresată, şi tu mă stresezi acum cu o întrebare despre stres, ca să zic aşa [râde]. C.T.P. este un tip coleric, eu nu am temperamentul lui. Oricum, e un personaj foarte interesant când joacă tenis. La început îşi târâie piciorul, se face că abia dă în minge şi când începe meciul pe bune, are nişte mişcări de gazelă. Am şi jucat cu el odată, mă bate, ştie tenis... e bun.
Rep.: Ce detestaţi cel mai mult la propria persoană? Cum este Marcel Tolcea în "spatele oglinzii"?
M.T.: De multe ori sunt duplicitar şi asta mă enervează, asta detest cel mai mult. Uneori vorbesc cu
nişte persoane şi sunt foarte amabil cu ele, când de fapt, ar trebui să le scuip. Însă nu pot face acest lucru şi mă detest în clipa aceea. In
eleganţa o consider o formă de handicap interior.
Interviu realizat de
Ioan-Claudiu Pavlov
Să ai parte!
