Scurtă prezentare

Salut,

Numele meu este Claudiu Pavlov şi te invit să păşim împreună pe culmile blogosferei, împărtăşind câte ceva din domeniile de interes comun.

Una din tematicile blogului va fi pasiunea pentru CĂLĂTORIE. Aici ne vom (re)descoperi setea de cunoaştere, de explorare, de cercetare si de... relaxare. Următoarea secţiune va fi dedicată pasionaţilor de FOTOGRAFIE. Vom învăţa să facem diverse tipuri de poze în diferite locuri şi momente ale zilei, să scoatem în evidenţă ceea ce dorim să exprimăm şi să le edităm, dacă e cazul. La domeniul MUZICĂ vom tranzita între rock-ul alternativ şi muzica electronică, prezentând diferiţi artişti cu date despre albumele, sigle-urile şi concertele lor. Prin DIVERTISMENT inţeleg bancuri, poze şi clipuri haioase. La rubrica SOCIAL vom cunoaşte oameni, întâmplări, fapte şi idei care revoluţionează lumea în care trăim. La domeniul ECO vom învăţa cum să protejăm mediul înconjurător, cum să scăpăm de datorii şi să facem economii, fără compromisuri prea mari. Fie că e vorba de cele mai noi jucării ale lui James Bond, sau pur şi simplu ultimele apariţii în materie de telefoane, monitoare, televizoare, aparate foto, video, audio... la secţiunea GADGETURI voi prezenta pe inţelesul tuturor, modul in care ele influenţează calitatea vieţii noastre.

Să ai parte!




28 aprilie 2011

Adevărul în pielea goală

 
Profesoara de fizică îl întreabă pe Bulă:
- Bulă, tatăl tău pleacă la ora 7.00 de acasă cu o viteză de 5 km/h. La ora 7.30 pleacă şi unchiul tău cu o viteză de 7 km/h. Unde se vor întâlni?
- După cum îi cunosc eu, la cârciumă.

La ora de logică, profesoara le cere elevilor să compună propoziţii iar apoi să explice logica. Prima elevă:
- Eu am acasă un acvariu.
- Bun. Şi unde este logica?
- Am nevoie de el pentru a ţine peştii în apă.
- Perfect! Următorul elev:
- Eu mi-am luat umbrelă.
- Bine. Unde este logica?
- Când va ploua, n-o să fiu ud.
- Bravo! Să auzim şi propoziţia lui Bulă:
- Bunicul se plimbă prin curte cu ziarul în mână.
- Nemaipomenit! Şi unde este logica?
- Probabil că merge la budă, el nu ştie să citească.

La ora de română, profesoara începe cu o propoziţie:
- "Mă voi mărita." La ce timp se află propoziţia?
- La cel mai îndepărtat, răspunde Bulă.
- Bulă, voi discuta cu tatăl tău! Ce timp e acesta?
- Pierdut...

Au trecut şi la rime. Începe primul elev:
- Sunt băiat de la Pleşcoi, am acas' sute de oi.
- Bravo, îl felicită profesoara. Următorul elev:
- Sunt băiat din Sighişoara, şi-mi place de Mărioara.
- Frumos, şi tu Bulă?
- Eu sunt din Moldova Nouă, stau în apă pân' la genunchi.
- Şi unde este rima?
- Staţi să urce apa...

O fetiţă se trezeşte în miezul nopţii şi merge în bucătărie după un pahar cu apă:



Protest împotriva scumpirii carburanţilor din România

 

Să ai parte!

27 aprilie 2011

Iures Dance Festival @ 1Mai

Nu la munte, nu la mare, nu la Bucureşti. În Ardeal!

Începând de vineri, 29 aprilie, va avea loc un mega iureş de peste 60 ore de muzică electronică în Venus Aqua Park din staţiunea 1Mai (8km de Oradea). Vor fi două arene, una din ele va deţine nu mai puţin de 13 piscine cu apă caldă de 34 grade. Printre invitaţii de seama se numără Mark Knight şi mai puţin cunoscuta Simina Grigoriu. Pentru a o cunoaşte mai bine, recomand Paul Kalbrenner 2010 - A Live Documentary şi să intraţi pe profilul ei aici.


În schimb, de "omul cu faţa roşie" sper că aţi auzit. Cum care? Mark Knight - Man with the Red Face. O altă piesă celebră este Columbian Soul. Iar cea mai nouă - Downpipe. La aceste piese şi multe altele a colaborat cu artişti de valoare precum Funkagenda, D. Ramirez, Underworld, etc.



Iată lista cu cei pe care îi vei auzi mixând de vineri de la ora 8 până duminică la ora 20:
MARK KNIGHT, JAY LUMEN, SIMINA GRIGORIU, PAGAL, ROBBIE JAY, AZTECA, ARRY, DEREK, PROK & FITCH, COYU, MARIKA, EDOUARD VON SHAEKE, OLIVIU b2b DEYSA DJANE, JUST D'LIGHT, ANDY HEREMBAS, DUBPHONE, ALEX FLOWER, MR JOHN, MARIO FLANGEBOY, CRISTIAN CIAUSU, RAZVAN DINESCU, PIUK, NOQUIT, ALEXANDRU POPOVICI, ROBBIE JAY.


Să ai parte!

26 aprilie 2011

Pasiunea pentru fotografie, jocul cu lumina



Înainte de a începe tema de astăzi, doresc să divulg un mic secret: când am început să fiu pasionat de fotografie. La 12 ani am primit primul aparat de fotografiat. Era un aparat de duzină... pe film. Am făcut nişte poze ok cu el în excursia din Tatra Înalţi, Slovacia - anul 2000. Acolo am învăţat să încadrez în poză ce mă interesează, înclinând aparatul astfel încât să decupez ce consider că o strică. Şi după 10 ani se tot mirau prietenii şi făceu mişto de pozele mele pe diagonală, dar ei n-au fost acolo. Probabil că ar fi încadrat în poze şi stâlpi, buruieni, gunoaie, panouri şi alte elemente de care nu vreau să pomenesc, ca să nu o dau în rasism.


În toamna anului 2001 am primit un pui de Doberman corcit, probabil cu Ciobănesc German. Era visul meu de atunci să cresc şi să dresez un câine. Toată iarna şi primăvara m-am ocupat de el şi i-am făcut poze ca să-l am amintire, de când încăpea într-o palmă, până când era aproape imposibil de ţinut în braţe. Nu aşteptam cu atâta nerăbdare să dau filmul la developat nici cel din excursia pomenită mai sus, cum aşteptam acesta cu micuţul meu Doberman. Între timp, micuţul a devenit mare şi cu atât mai mult îi băteam la cap pe ai mei să trimită filmul la developat. Într-o zi mi-a fost dat să văd filmul scos fară să fie derulat bine din aparat (distrus). Maică-mea a zis că tata s-a grăbit să-l deruleze şi când l-a scos din aparat, nu era derulat deloc. Belive it or not, am plâns cu lacrimi de crocodil, i-am înjurat pe amândoi că nu au fost în stare să facă un lucru atât de simplu. Mi-ar fi venit greu să cred că l-au distrus intenţionat, dar e şi asta o variantă, atâta timp cât pe filmul ăla nu era nicio poză pe care ei ar fi dorit-o. În clipa aceea de supărare şi revoltă înăbuşită, mi-am dat seama cât de importantă e fotografia pentru mine şi cât de mult suflet am pus în acele poze. Într-una ţin minte că puiu era aproape complet în zăpadă, i se vedea doar capul, de pitic ce era. Într-alta stăteam minute întregi, să-i surprind inocenţa din ochi când se plictiseşte şi aşteaptă să ne jucăm. Alteori era plin de energie şi nu stătea la poză, doar dacă îi captam atenţia cu mingea de tenis (preferata lui). Atunci era cel mai frumos, când şedea pe coadă şi fixa mingea cu ochii lui ageri, işi ridica urechile lungi ca niste antene şi cu limba scoasă, parcă o cer(ş)ea să i-o aruc. Şi i-o aruncam, şi eram fericiţi, după atâtea poze reuşite... din care nu am nici măcar una. Au trecut 5 ani până i-am făcut primele poze digitale, ce rost mai avea? Acum i-am făcut iar la 10 ani (un Doberman trăieşte 10-14 ani). Din acestă povestioară, ne putem da seama de un lucru. Că pozele au mai mari şanse să iasă reuşite dacă subiectul ne este cunoscut ori simpatic. Astfel, suntem mai motivaţi să atingem perfecţiunea în fotografie.



Oricum, pentru asta trebuie să începem cu noţiunile de bază ale aparatului foto. Primul termen este ISO - indicator al sensibilităţii la lumină al senzorului sau al filmului. Pentru a obţine rezultate cât mai bune, este recomandat să folosim o valoare ISO cât mai scăzută. Dacă facem poze în aer liber pe o zi însorită, putem seta valoarea ISO la 100. Când avem lumină insuficientă, urcând valoarea ISO, obţinem poze mai luminoase, însă creşte şi nivelul de zgomot. Al doilea termen este timpul de expunere. În cazul în care dorim să facem poze statice noaptea în interior, putem folosi bliţul, însă ce ne facem dacă noi dorim să fotografiem un monument sau o clădire foarte slab iluminată? Aţi ghicit, folosim expunerea. Cu cât este mai întuneric, cu atât vom avea nevoie de un timp de expunere mai mare. Aşadar, stabilim intervalul şi cantitatea de lumină care impregnează suprafaţa senzorului sau a peliculei (în cazul aparatului cu film). Este foarte recomandată folosirea unui trepied în cazul acesta, ori aşezarea aparatului pe o suprafaţă plată. Odată fixat, vă rămâne să aproximăm de câtă lumină avem nevoie. Dacă abia s-a înserat, ar trebui să fie suficient un timp de expunere de maxim opt secunde. Dacă nu există prea multă sursă de lumină, 15 secunde pot face "din noapte zi". Dacă e beznă şi folosim un timp de expunere de un minut, putem descoperi stele pe care nici nu le vedeam cu ochiul liber. Pentru mulţi fotografi amatori, existenţa acestui timp de expunere nu a fost cunoscută, pentru că pe aparatele de fotografiat obişnuite (compacte) el este prezent în meniu la Scenes: night portrait (2sec), night scenery (8sec), fireworks (15sec),  iar utilizatorul neştiind că aparatul trebuie să stea fix, face nişte poze mişcate şi nu mai foloseşte timpul de expunere niciodată.


Cu acestea fiind spuse, te invit să iei aparatul de fotografiat într-o noapte, să alegi treptat setările din Scenes mai sus amintite, să-l pui într-un loc unde stă fix, aţintit spre un subiect/obiect pe care bate foarte puţină lumină şi după ce apeşi pe declanşator, să-mi spui rezultatul. Oricare ar fi acesta, sunt sigur că vei aprecia mai mult pozele făcute noaptea.

Să ai parte!

25 aprilie 2011

Europa - Visit&Go


Dacă ai sub 25 de ani, 3 săptămâni libere şi nişte bani puşi deoparte, te invit să facem o călătorie în jurul Europei cu trenul. Biletul de tren prin InterRail costă doar 319 euro şi e valabil 22 de zile în toate ţările pe care plănuiesc să le vizităm. Sună tentant, nu? Strategia mea e să călătorim noaptea (pe cât posibil) iar ziua să vizităm. Totul e planificat în cel mai mic detaliu: orele de tren, cazările la hostel, punctele turistice, astfel încât să vedem maximul ce se poate vedea cu minimul de bani cheltuiţi. Iată cum va decurge această călătorie:


În principiu, pe 21 iulie luăm de dimineaţă primul tren din Curtici cu destinaţia Budapesta. A doua zi vizităm Viena. A treia zi Praga, unde ne şi cazăm la un hostel. A patra zi pornim cu forţe proaspete spre Munchen, a cincea zi vizităm Berlinul iar a şasea şi a şaptea zi ajungem şi ne cazăm la un hostel din Amsterdam. După două zile de relaxare, pornim spre Bruxelles, apoi vizităm şi Parisul iar a zecea noapte ne-o petrecem vizitând Barcelona, unde ne şi cazăm. Ziua următoare (a 11-a zi), fiind duminică, avem de ales, ori continuăm să vizităm Barcelona, ori mergem puţin la Ibiza (distracţie) sau Mallorca (relaxare). A 12-a zi ne urcăm în tren cu destinaţia Veneţia, trecând prin Coasta de Azur şi Milano (putem opri oriunde).


A 14-a zi ajungem la Veneţia, unde ne şi cazăm. A 15-a zi de dimineaţă se va adeveri proverbul latinesc "Mille viae ducunt homines per saecula Romam" pentru că şi noi vom porni spre Roma. A 16-a zi va fi una provocatoare pentru cei ce nu au călătorit până acum pe cale navală. Din portul Bari (Italia) vom naviga spre porturile Igoumenitsa şi Patras (Grecia), iar de acolo luăm primul tren spre Atena, unde ne şi cazăm. A 18-a zi, fiind duminică, mergem la plajă, una din posibilităţi este staţiunea Vouliagmeni. A 19-a zi vizităm Thessaloniki, după care ne facem bagajele şi pornim spre casă pe ruta Sofia - Beograd - Timişoara.


Să ai parte!

24 aprilie 2011

Noul Nikon D5100 - pentru cei creativi




Pentru că în România un aparat de fotografiat profesionial a ajuns să fie sinonim cu Nikon, astăzi voi prezenta proaspăt lansatului Nikon D5100. Acesta este urmaşul lui D5000 pe care am avut ocazia să-l testez vara trecută timp de 10 zile, dar nu m-a mulţumit şi mi-am luat Pentax K-x. Avantajul Nikon-ului D5000 e că are un ecran rabatabil, că poţi selecta din viewfinder punctele de focalizare şi... renumele. La fel ca şi Pentaxul K-x, acest Nikon face poze foarte reuşite, filmează HD la 24 fps şi are 11 puncte de focalizare. Doar că la Pentax găsim mai multe posibilităţi de post-procesare, face şi poze HDR, nu se supraîncălzeşte atât de uşor, reuşind să filmeze cât îl ţine bateria/cardul. La Nikon D5000 am păţit şi am citit că au păţit şi alţii ca în timp ce filmau circa trei minute, aparatul s-a supraîncălzit şi s-a stins brusc. 


Acum, ca să-şi spele "păcatele", cei de la Nikon au luat seamă şi au îmbunătăţit tot ce se putea îmbunătăţi. Astfel ca: în loc de 12.3 megapixeli, D5100 are 16.2 megapixeli, în loc de un ecran rabatabil de 2.7" cu 230 000 de puncte, care se deschide în jos, acum e unul tot rabatabil dar de 3" cu 920 000 de puncte şi se deschide spre lateral, fiind mai uşor de folosit chiar şi pe stativ la autoportrete. Deasemenea, Nikon a introdus pe acest model o setare unică pentru efecte speciale şi multe alte opţiuni printre care şi posibilitatea de a face poze HDR. Aparatul filmează acum nu doar HD la 24 fps, ci şi full HD la 30 fps. Parcă asta nu ar fi fost destul, au mai introdus posibilitatea conectării unui microfon extern... stereo.


Odată achiziţionat, îţi rămâne doar să dai frâu liber imaginaţiei.

Să ai parte!

23 aprilie 2011

Casa 3E: Economică, Ecologică, Eficientă


Pentru că am copilărit şi am crescut la casă, nu prea îmi surâdea ideea de a sta vreodată la bloc. Dar am stat, şi stau şi acum. În primul an de facultate am stat în chirie la Timişoara pe str. Vasile Pârvan cu doi colegi de apartament. Eram aproape de facultate, de complexul studenţesc şi de... Parcul Copiilor. Primele câteva luni au fost ok, însă după mai multe party-uri am aflat "întâmplător" că sub etajul nostru locuieşte o familie cu prunc mic. De fiecare dată când muzica depăşea un număr decent de decibeli, venea vecina de jos să ne ameninţe că sună la poliţie dacă nu ne potolim, că nu poate să-i doarmă copilul din cauza noastră. În al doilea şi al treilea an de facultate am stat pe str. Timiş din zona Dacia. A fost cea mai liniştită zonă în care puteam sta eu cu unul dintre cei mai buni prieteni. Însă şi aici distracţia a durat doar câteva luni, sub dormitorul meu, locuia un... poliţist. De chefuri nici nu se mai punea problema, muzică nu puteam asculta, la film nu mă puteam uita, am ajuns să mă despart şi de prietenă din cauză că poliţaiul îmi bătea mai des la uşă şi în calorifere decât o „băteam” eu în pat. În fine, ca să scap de el, m-am mutat într-o garsonieră minusculă de pe str. Labirintului. Credeam că în felul acesta voi avea intimitatea mult dorită, însă pereţii acesteia erau atât de subţiri încât auzeam şi sforăitul vecinului de deasupra şi plânsetele de sfârşit de relaţie ale amorezei mele vecine de lângă. Şi ca scenariul să fie complet, eu stăteam la et.1 iar proprietara stătea sub mine la parter. Frumos, nu? Timp de opt luni – abstinenţă totală. :) Am uitat să zic că în toate aceste apartamente în care am stat în chirie, în afară de problema vecinului dificil care stătea cu un etaj inferior faţă de noi, exista problema universal valabilă - scârţâitului patului. Chiar şi la Cluj am problema asta cu patul în care dorm şi mă… trezesc şi mă culc din nou. Însă aici nu mai am probleme cu vecinii de sub noi, aici am avut probleme cu parcarea. Oriunde aş fi parcat, cel puţin de două ori pe lună un vecin îmi ridica ştergătoarele. La un moment dat mi-am găsit parbrizul crăpat şi ultima întâmplare a fost aceea că mi-am găsit toate cele patru anvelope noi-nouţe SPARTE!!! Nu am fost sigurul păgubit, mai erau şase tipi care au păţit-o în aceeaşi dimineaţă, aşa că am chemat poliţia şi chiar dacă nu l-au găsit pe făptaş, de atunci nu au mai fost incidente de genul acesta.


Deci dacă mă întreabă cineva de ce prefer să stau la casă, motivele ar fi cele enumerate mai sus. Detest viaţa la bloc. Vreau casa mea, să am intimitatea mea, curtea mea, grădina mea, să pot creşte o pisică, un câine şi… nu vreau să o dau în familist acum. Ideea e că, în momentul de faţă, visul poate deveni realitate la acelaşi preţ ca şi un apartament. După achiziţionarea unui teren (parcelă), o firmă canadiană se ocupă mai departe de construirea casei de la fundaţie până la amenajarea interioară. Cea mai ieftină este casa Juliana, la doar 23.900 euro. Are două dormitoare, o baie, living cu bucătărie şi o terasă acoperită. Suprafaţa utila este de ~52 mp, ~60 cu tot cu terasa. Construcţia este eficientă energetic datorită tehnicilor avansate pentru cadre, reducând astfel pierderile de cherestea si îmbunătăţind izolaţia. GreenFibre Cocoon este o fibră naturală pentru izolaţii realizată din 85% fibră de hârtie reciclată şi folosită într-un strat cu o grosime de 30 cm la plafoane pentru un confort sporit şi facturi mai mici pentru energie. Stratul verde POLYISO, învelit ca o pătură în jurul casei, reprezintă scutul de energie favorabil mediului înconjurător.


Aşadar, dacă vrei o locuinţă nouă şi ai exclus varianta unei garsoniere sau a unui apartament, această variantă este una demnă de luat în calcul. Mai multe informaţii poţi găsi aici.

Să ai parte!


Caini - Anunturi adoptii caini Pisici - Anunturi adoptii pisici

22 aprilie 2011

De vorbă cu Daniel Vighi

Tentaţii copilăreşti



Daniel Vighi s-a născut în Lipova (judeţul Arad) pe 9 octombrie 1956. Este prozator, eseist, publicist şi conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice. Are un fler aparte şi e înzestrat cu un dar deosebit, acela de a povesti. Dezvăluirile sale şochează tocmai prin sinceritate şi “lipsă de perdea”. Să vedem ce are de spus non-conformistul nostru.

Călătoriile lumilor reale şi ale celor fantastice
Reporter: Am aflat că tatăl dumneavoastră a fost la un moment dat marinar în Flotila de pescuit oceanic. Povestiţi-mi, va rog, cum s-a intâmplat?
Daniel Vighi: El a plecat din Lipova la Bucureşti când eu aveam vreo şase ani. L-am revăzut abia la şaisprezece ani, când am fugit de acasă doar pentru a-l vedea. De obicei pescuiau prin Antarctica. Locaţia era aleasă în funcţie de sezon şi de tipul de peşte. A ajuns şi prin Africa sau Polinezia, locuri foarte îndepărtate. Era un personaj ciudat, o apariţie rară.

Rep.: Credeţi că aţi moştenit de la el spiritul acesta de călător, de explorator?
D.V.: Mi-ar fi plăcut să văd ceea ce a văzut el, dar eu prefer călătoria imaginară, aceea prin poezie şi proză. Or, consider că am moştenit totuşi pasiunea pentru călătorie de la el.

Rep.: A fost dureros să ştiţi că tatăl dumneavoastră se află la mii de kilometri distanţă?
D.V.: A fost complicat, n-aş zice dureros, pentru că am avut un al doilea tată. Acesta era mai cazon şi mai lipsit de imaginaţie, dar până la urmă ne-am înţeles cumva.

Blasfemiile din timpul adolescenţei şi maturizarea
Rep.: Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră Mănăstirea "Sf. Maria Radna" din Lipova?
D.V.: Acolo am copilărit. Îmi amintesc de locul acesta ca fiind locul în care am descoperit primele tentaţii ale bucuriilor ilegale. Prin clasa a cincea furam bănuţi de acolo cu gumele de mestecat prinse pe nişte beţe lungi. Ţin minte că am reuşit odată să fur o bancnotă de douzeci şi cinci de lei. Hoţia este o tentaţie. Noi avem un anumit tip de clişeu când vine vorba de copilărie. Că trebuie să fie naivă, cu îngeraşi şi aripioare... e foarte rea, extrem de dură, foarte perversă, erotică şi sexuală. Îmi amintesc cum ne uitam odată la fotografii porno în alb-negru.

Rep.: Dar asta nu are nicio legatură cu mănăstirea... nu?
D.V.: Totul se petrecea pe acolo, nu e nicio jenă. Amestecam sexul cu psalmiile - toate laolaltă. Eram tentaţi de hoţie, de corigenţă... sigur că premiantul e mai plicticos decât cel din spatele băncilor; eu n-am fost supus prea multor exigenţe pedagogice din partea părinţilor. Deasemenea, prin clasa a noua am participat la un viol. Dar n-am reuşit. Efortul de a dezbrăca fata era atât de mare, încât am renunţat. Prin clasa a zecea am nimerit un soi de iubire acaparatoare a unei unguroaice, colega mea din ultima bancă. De atunci nu mai existau tentative de viol. Oricum, din gaşca aceea de golani, mulţi s-au prăpădit din cauza alcoolului.

Rep.: Care au fost motivele pentru care va-ţi mutat în Timişoara?
D.V.: Motivul principal a fost facultatea, dar mi-am dorit oricum să rămân în Timişoara pentru că este un oraş mai mare şi aici aveam deja prieteni. M-am apucat de literatură şi eram legat de o altă lume decât cea a golanilor mei de odinioară. Comunicarea cu aceştia din urmă devenise tot mai dificilă. Aici m-am cuminţit oarecum. Nu vreau să neg Lipova, aveam acolo un liceu Agricol. Era mai prost, dar avea fete mişto şi libertine cu care puteai ajunge mai repede unde îţi doreai.

Rep.: Apropo de fete, sunt mai frumoase arădencele decât timişencele? Dintre Lipova şi Buziaş, ce apă minerală preferaţi?
D.V.: Fetele de Arad sunt frumoase, mie îmi plăceau în mod special. În liceu, mergeam cam în fiecare a doua sau a treia săptămână cu prietenii în căutarea lor. Cât despre apa minerală... ce pot să spun? ÎNTOTDEAUNA LIPOVA!

Interviu realizat de
Ioan-Claudiu Pavlov
 

Să ai parte!