Înainte de a începe tema de astăzi, doresc să divulg un mic secret: când am început să fiu pasionat de fotografie. La 12 ani am primit primul aparat de fotografiat. Era un aparat de duzină... pe film. Am făcut nişte poze ok cu el în excursia din Tatra Înalţi, Slovacia - anul 2000. Acolo am învăţat să
încadrez în poză ce mă interesează, înclinând aparatul astfel încât să decupez ce consider că o strică. Şi după 10 ani se tot mirau prietenii şi făceu mişto de pozele mele pe diagonală, dar ei n-au fost acolo. Probabil că ar fi încadrat în poze şi stâlpi, buruieni, gunoaie, panouri şi alte elemente de care nu vreau să pomenesc, ca să nu o dau în rasism.
În toamna anului 2001 am primit un pui de Doberman corcit, probabil cu Ciobănesc German. Era visul meu de atunci să cresc şi să dresez un câine. Toată iarna şi primăvara m-am ocupat de el şi i-am făcut poze ca să-l am amintire, de când încăpea într-o palmă, până când era aproape imposibil de ţinut în braţe. Nu aşteptam cu atâta nerăbdare să dau filmul la developat nici cel din excursia pomenită mai sus, cum aşteptam acesta cu micuţul meu Doberman. Între timp, micuţul a devenit mare şi cu atât mai mult îi băteam la cap pe ai mei să trimită filmul la developat. Într-o zi mi-a fost dat să văd filmul scos fară să fie derulat bine din aparat (distrus). Maică-mea a zis că tata s-a grăbit să-l deruleze şi când l-a scos din aparat, nu era derulat deloc. Belive it or not, am plâns cu lacrimi de crocodil, i-am înjurat pe amândoi că nu au fost în stare să facă un lucru atât de simplu. Mi-ar fi venit greu să cred că l-au distrus intenţionat, dar e şi asta o variantă, atâta timp cât pe filmul ăla nu era nicio poză pe care ei ar fi dorit-o. În clipa aceea de supărare şi revoltă înăbuşită,
mi-am dat seama cât de importantă e fotografia pentru mine şi cât de mult suflet am pus în acele poze. Într-una ţin minte că
puiu era aproape complet în zăpadă, i se vedea doar capul, de pitic ce era. Într-alta stăteam minute întregi, să-i surprind inocenţa din ochi când se plictiseşte şi aşteaptă să ne jucăm. Alteori era plin de energie şi nu stătea la poză, doar dacă îi captam atenţia cu mingea de tenis (preferata lui). Atunci era cel mai frumos, când şedea pe coadă şi fixa mingea cu ochii lui ageri, işi ridica urechile lungi ca niste antene şi cu limba scoasă, parcă o cer(ş)ea să i-o aruc. Şi i-o aruncam, şi eram fericiţi, după atâtea poze reuşite... din care nu am nici măcar una. Au trecut 5 ani până i-am făcut primele poze digitale, ce rost mai avea? Acum i-am făcut iar la 10 ani (un Doberman trăieşte 10-14 ani). Din acestă povestioară, ne putem da seama de un lucru. Că pozele au mai mari şanse să iasă reuşite dacă subiectul ne este cunoscut ori simpatic. Astfel, suntem mai motivaţi să atingem perfecţiunea în fotografie.
Oricum, pentru asta trebuie să începem cu noţiunile de bază ale aparatului foto. Primul termen este
ISO - indicator al sensibilităţii la lumină al senzorului sau al filmului. Pentru a obţine rezultate cât mai bune, este recomandat să folosim o valoare ISO cât mai scăzută. Dacă facem poze în aer liber pe o zi însorită, putem seta valoarea ISO la 100. Când avem lumină insuficientă, urcând valoarea ISO, obţinem poze mai luminoase, însă creşte şi nivelul de zgomot. Al doilea termen este
timpul de expunere. În cazul în care dorim să facem poze statice noaptea în interior, putem folosi bliţul, însă ce ne facem dacă noi dorim să fotografiem un monument sau o clădire foarte slab iluminată? Aţi ghicit, folosim expunerea. Cu cât este mai întuneric, cu atât vom avea nevoie de un timp de expunere mai mare. Aşadar, stabilim intervalul şi cantitatea de lumină care impregnează suprafaţa senzorului sau a peliculei (în cazul aparatului cu film). Este foarte recomandată folosirea unui trepied în cazul acesta, ori aşezarea aparatului pe o suprafaţă plată. Odată fixat, vă rămâne să aproximăm de câtă lumină avem nevoie. Dacă abia s-a înserat, ar trebui să fie suficient un timp de expunere de maxim opt secunde. Dacă nu există prea multă sursă de lumină, 15 secunde pot face "din noapte zi". Dacă e beznă şi folosim un timp de expunere de un minut, putem descoperi stele pe care nici nu le vedeam cu ochiul liber. Pentru mulţi fotografi amatori, existenţa acestui timp de expunere nu a fost cunoscută, pentru că pe aparatele de fotografiat obişnuite (compacte) el este prezent în meniu la
Scenes: night portrait (2sec), night scenery (8sec), fireworks (15sec), iar utilizatorul neştiind că aparatul trebuie să stea fix, face nişte poze mişcate şi nu mai foloseşte timpul de expunere niciodată.
Cu acestea fiind spuse, te invit să iei aparatul de fotografiat într-o noapte, să alegi treptat setările din
Scenes mai sus amintite, să-l pui într-un loc unde stă fix, aţintit spre un subiect/obiect pe care bate foarte puţină lumină şi după ce apeşi pe declanşator, să-mi spui rezultatul. Oricare ar fi acesta, sunt sigur că vei aprecia mai mult pozele făcute noaptea.
Să ai parte!
