Pentru că am copilărit şi am crescut la casă, nu prea îmi surâdea ideea de a sta vreodată la bloc. Dar am stat, şi stau şi acum. În primul an de facultate am stat în chirie la Timişoara pe str. Vasile Pârvan cu doi colegi de apartament. Eram aproape de facultate, de complexul studenţesc şi de... Parcul Copiilor. Primele câteva luni au fost ok, însă după mai multe party-uri am aflat "întâmplător" că sub etajul nostru locuieşte o familie cu prunc mic. De fiecare dată când muzica depăşea un număr decent de decibeli, venea vecina de jos să ne ameninţe că sună la poliţie dacă nu ne potolim, că nu poate să-i doarmă copilul din cauza noastră. În al doilea şi al treilea an de facultate am stat pe str. Timiş din zona Dacia. A fost cea mai liniştită zonă în care puteam sta eu cu unul dintre cei mai buni prieteni. Însă şi aici distracţia a durat doar câteva luni, sub dormitorul meu, locuia un... poliţist. De chefuri nici nu se mai punea problema, muzică nu puteam asculta, la film nu mă puteam uita, am ajuns să mă despart şi de prietenă din cauză că poliţaiul îmi bătea mai des la uşă şi în calorifere decât o „băteam” eu în pat. În fine, ca să scap de el, m-am mutat într-o garsonieră minusculă de pe str. Labirintului. Credeam că în felul acesta voi avea intimitatea mult dorită, însă pereţii acesteia erau atât de subţiri încât auzeam şi sforăitul vecinului de deasupra şi plânsetele de sfârşit de relaţie ale amorezei mele vecine de lângă. Şi ca scenariul să fie complet, eu stăteam la et.1 iar proprietara stătea sub mine la parter. Frumos, nu? Timp de opt luni – abstinenţă totală. :) Am uitat să zic că în toate aceste apartamente în care am stat în chirie, în afară de problema vecinului dificil care stătea cu un etaj inferior faţă de noi, exista problema universal valabilă - scârţâitului patului. Chiar şi la Cluj am problema asta cu patul în care dorm şi mă… trezesc şi mă culc din nou. Însă aici nu mai am probleme cu vecinii de sub noi, aici am avut probleme cu parcarea. Oriunde aş fi parcat, cel puţin de două ori pe lună un vecin îmi ridica ştergătoarele. La un moment dat mi-am găsit parbrizul crăpat şi ultima întâmplare a fost aceea că mi-am găsit toate cele patru anvelope noi-nouţe SPARTE!!! Nu am fost sigurul păgubit, mai erau şase tipi care au păţit-o în aceeaşi dimineaţă, aşa că am chemat poliţia şi chiar dacă nu l-au găsit pe făptaş, de atunci nu au mai fost incidente de genul acesta.
Deci dacă mă întreabă cineva de ce prefer să stau la casă, motivele ar fi cele enumerate mai sus. Detest viaţa la bloc. Vreau casa mea, să am intimitatea mea, curtea mea, grădina mea, să pot creşte o pisică, un câine şi… nu vreau să o dau în familist acum. Ideea e că, în momentul de faţă, visul poate deveni realitate la acelaşi preţ ca şi un apartament. După achiziţionarea unui teren (parcelă), o firmă canadiană se ocupă mai departe de construirea casei de la fundaţie până la amenajarea interioară. Cea mai ieftină este casa Juliana, la doar 23.900 euro. Are două dormitoare, o baie, living cu bucătărie şi o terasă acoperită. Suprafaţa utila este de ~52 mp, ~60 cu tot cu terasa. Construcţia este eficientă energetic datorită tehnicilor avansate pentru cadre, reducând astfel pierderile de cherestea si îmbunătăţind izolaţia. GreenFibre Cocoon este o fibră naturală pentru izolaţii realizată din 85% fibră de hârtie reciclată şi folosită într-un strat cu o grosime de 30 cm la plafoane pentru un confort sporit şi facturi mai mici pentru energie. Stratul verde POLYISO, învelit ca o pătură în jurul casei, reprezintă scutul de energie favorabil mediului înconjurător.
Aşadar, dacă vrei o locuinţă nouă şi ai exclus varianta unei garsoniere sau a unui apartament, această variantă este una demnă de luat în calcul. Mai multe informaţii poţi găsi aici.
Să ai parte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu